Un spațiu pentru femeile care au trecut prin pierderea unei sarcini, în care ceea ce a fost trăit poate avea un loc, fără presiunea de a uita sau de a „merge mai departe”.
Poate au trecut câteva săptămâni.
Poate câteva luni sau chiar ani.
Poate că oamenii din jur nu mai întreabă.
Poate că pentru ceilalți acel moment aparține trecutului.
Și poate că tu ai învățat să îți continui viața, chiar dacă există încă lucruri pentru care nu ai găsit cuvinte.
Pierderea unei sarcini poate însemna mai mult decât pierderea sarcinii în sine.
Poate însemna pierderea copilului așteptat, a unui viitor care începuse deja să existe, a unor planuri, așteptări sau a unei identități care începea să prindă contur.
Și uneori rămâne întrebarea: Unde se duce tot ceea ce începuse deja să existe în tine?
Poate că viața a mers mai departe. Și totuși, ceva din tine a rămas acolo.
Unele pierderi nu se termină atunci când se termină sarcina.
Loc pentru dor nu îți cere să lași totul în urmă. Le face loc.

Ce este Loc pentru dor?
Loc pentru dor este o comunitate dedicată femeilor care au trecut prin pierderea unei sarcini, indiferent când s-a întâmplat pierderea și cât timp a trecut de atunci.
Este un spațiu de recunoaștere, exprimare și apartenență, în care experiența ta nu trebuie explicată, comparată sau grăbită.
Poți veni cu povestea ta.
Poți veni cu întrebările tale.
Poți veni cu dorul, furia, vinovăția, tăcerea sau cu lucrurile pentru care încă nu ai cuvinte.
Și poți, pur și simplu, să fii acolo.
Nu trebuie să povestești ca să aparții.
În comunitate vom vorbi despre pierdere, corp, identitate maternă, relații, vinovăție, memorie, legătura cu copilul și despre felul în care viața poate continua fără ca ceea ce a fost să trebuiască șters.
Loc pentru dor nu înlocuiește psihoterapia, intervenția psihologică sau îngrijirea medicală. Este un spațiu de comunitate, educație și însoțire prin dezvoltare personală și coaching.
Un loc pentru ceea ce nu și-a găsit locul în altă parte.
În comunitate vom deschide, treptat, conversații despre experiențe care rămân adesea nevăzute după pierderea unei sarcini.
POVESTEA TA
Un loc în care ceea ce s-a întâmplat poate fi spus sau poate rămâne încă nespus.
CEEA CE SIMȚI
Dor, furie, vinovăție, tristețe, amorțeală, nedreptate sau orice altceva este prezent.
CORPUL TĂU
Schimbările, memoria corporală și relația cu un corp care a trecut și el prin pierdere.
EU. MAMĂ?
Întrebările despre maternitate și identitatea care poate rămâne atunci când copilul nu este în brațe.
CEILALȚI
Cuplul, familia, prietenii și distanța care poate apărea atunci când lumea merge mai departe.
CE RĂMÂNE
Amintirea, legătura, sensul, ritualurile și felul în care ceea ce a fost poate avea în continuare un loc.
Este Loc pentru dor și pentru tine?
Da, dacă ai trecut prin pierderea unei sarcini și simți că ceva din acea experiență încă are nevoie de un loc.

Nu contează dacă pierderea s-a întâmplat recent sau cu mulți ani în urmă.
Nu contează în ce moment al sarcinii s-a întâmplat.
Nu contează dacă ai alți copii sau dacă nu ai mai avut copii.
Nu trebuie să știi dacă ceea ce simți se numește doliu.
Nu trebuie să folosești cuvântul „copil” dacă nu este cuvântul potrivit pentru experiența ta.
Nu trebuie să te numești „mamă” pentru a aparține acestui spațiu.
Nu există o măsură a pierderii pe care trebuie să o atingi pentru ca experiența ta să conteze.
Poți veni chiar dacă nu știi încă ce ai nevoie.
Poți veni chiar dacă preferi, pentru început, doar să citești.
DE CE „LOC PENTRU DOR”?
Pentru că verbul important nu este a vindeca.
Nici a depăși sau a uita. Este a face loc.
Loc pentru poveste.
Loc pentru corp.
Loc pentru copil, dacă pentru tine a fost un copil.
Loc pentru sarcină, dacă acesta este cuvântul care ți se potrivește.
Loc pentru ceea ce simți și pentru ceea ce nu poți încă numi.
Loc pentru întrebările fără răspuns.
Loc pentru ceea ce rămâne.
Loc pentru dor nu a fost creat pentru a-ți spune care este drumul tău.
A fost creat pentru ca, pentru o vreme, să existe un loc în care să îți poți auzi propriul drum.

DE CE EU?
Pentru că știu să construiesc un loc în care răspunsurile tale să nu trebuiască să semene cu ale mele.
Faptul că am pierdut o sarcină nu mă califică, în sine, să însoțesc alte femei care au trecut prin aceeași experiență. Povestea mea îmi aparține și nu îmi dă dreptul să presupun că știu ce simte o altă femeie. Dar cred și contrariul: formarea profesională, fără experiență umană, prezență și disponibilitatea reală de a asculta, nu este întotdeauna suficientă pentru a sta lângă un om într-un moment profund al vieții lui.
Loc pentru dor s-a construit la întâlnirea dintre două lumi.
Pe de o parte este femeia care, la 26 de ani, a pierdut o sarcină și care a avut nevoie de timp pentru ca acea experiență să își găsească locul în propria poveste. Pe de altă parte este profesionistul care sunt astăzi: ani de studiu și formare și sute de oameni însoțiți în procese de clarificare, schimbare și reașezare. În ultimii ani m-am întors către tema pierderii de sarcină, studiind literatura despre doliu, atașament, corp, identitate maternă și pierderile care rămân uneori insuficient recunoscute de cei din jur. Iar una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat este aceasta: Omul are nevoie să fie văzut și ascultat înainte de a fi îndrumat. Astăzi pot să mă întorc la experiența femeii de 26 de ani fără ca povestea ei să devină povestea femeii din fața mea. Și am reperele profesionale pentru a ști ce pot face, și ce nu îmi aparține să fac.
Două moduri de a avea un loc în Loc pentru dor
LOC PENTRU DOR - COMUNITATE
GRATUIT
- pentru cât timp ai nevoie
Un spațiu în care poți aparține fără să fii nevoită să povestești: postări tematice, psihoeducație despre pierderea unei sarcini și doliul perinatal, întrebări de reflecție, resurse, conversații în comunitate, live-uri.
LOC PENTRU DOR - CERC
189 lei/lună
Abonament lunar - pentru continuitate și însoțire
Pentru momentele în care simți că ai nevoie de mai mult decât să citești. În fiecare lună explorăm împreună o temă, prin materiale și exerciții de reflecție, iar la final ne întâlnim online, în grup, pentru conversație, împărtășire și integrare.
Loc pentru dor poate fi doar un loc în care citești.
Poate fi locul în care, într-o zi, alegi să spui ceva.
Sau poate deveni locul în care alegi să fii însoțită mai aproape.
Poate mai ai câteva întrebări înainte să intri.
E firesc. Mai ales când este vorba despre un spațiu în care ai putea aduce o experiență atât de personală.
Nu. Poți intra, poți citi și poți rămâne o vreme doar cu ceea ce găsești aici. Tu alegi dacă, când și cât vrei să spui despre experiența ta. Apartenența la Loc pentru dor nu depinde de cât de mult povestești.
Da. Nu există un termen după care experiența ta devine „prea veche” pentru a avea un loc. Loc pentru dor este deschis indiferent de cât timp a trecut de la pierdere.
Nu. Nu există aici o ierarhie a pierderilor. Experiența ta nu trebuie să atingă o anumită durată a sarcinii sau o anumită intensitate a durerii pentru a conta.
Nu. Limbajul îți aparține. Pentru tine poate fi „copilul meu”, „sarcina mea”, „pierderea mea” sau poate încă nu există un cuvânt care să descrie ceea ce s-a întâmplat. Nu trebuie să adopți limbajul altcuiva pentru a aparține.
Nu. Loc pentru dor este un spațiu de comunitate, educație, dezvoltare personală și coaching. Nu înlocuiește psihoterapia, intervenția psihologică, evaluarea psihiatrică sau îngrijirea medicală atunci când acestea sunt necesare.
Comunitatea este spațiul gratuit în care poți găsi informații, reflecții, conversații și resurse și în care poți participa atât cât îți este potrivit.
Cercul este spațiul de continuitate și însoțire mai apropiată: teme lunare, materiale și exerciții dedicate și întâlniri de grup în care explorăm împreună.
Da. Poți părăsi comunitatea oricând, iar participarea la Cerc nu presupune obligația de a continua dacă simți că nu mai este ceea ce ai nevoie.
CE URMEAZĂ ÎN LOC PENTRU DOR
Loc pentru dor este la început. Nu știu de la început toate formele pe care le va lua acest proiect.
Știu însă direcția.
COMUNITATE
Spațiul gratuit care rămâne deschis pentru informație, conversație și apartenență.
CERC
Întâlnirea lunară și spațiul de continuitate pentru femeile care își doresc să fie însoțite mai aproape.
MAI DEPARTE
Resurse, întâlniri și noi forme de însoțire, construite treptat din nevoile reale ale comunității.
Vreau să construiesc ascultând și experiențele femeilor care vor face parte din acest spațiu.
Dacă ai trecut prin pierderea unei sarcini, experiența ta mă poate ajuta să înțeleg mai bine ce ți-a lipsit atunci, ce ai fi avut nevoie să găsești și ce ai vrea să existe astăzi într-un astfel de spațiu.
Răspunsurile tale mă vor ajuta să construiesc resurse și forme de însoțire cât mai apropiate de nevoile reale ale femeilor.
POATE CĂ RECUNOȘTI ȘI TU ASTA
Nu trebuie să știi încă ce vei face cu locul acesta.
Poate vei intra și vei citi.
Poate vei găsi un cuvânt pentru ceva ce până acum nu avea unul.
Poate vei descoperi că și altcineva a trăit ceva ce credeai că numai tu ai trăit.
Poate într-o zi vei vrea să povestești sau poate vei rămâne o vreme doar acolo.
Nu trebuie să povestești ca să aparții.
Poți începe pur și simplu prin a intra.
LOC PENTRU DOR
Un loc pentru ceea ce a fost, pentru ceea ce urma să fie și pentru ceea ce rămâne.🤍

